Saturday, February 25, 2012

Concert TiPtiL la Casa Universitarilor

După o sesiune de examene solicitante şi după o vacanţă binemeritată vă invităm la un concert unic miercuri, 29 februarie 2012, ora 19.00 la Casa Universitarilor, (Str. Dionisie Lupu, nr. 46 – strada paralelă cu str. Pitar Moș). Vom cânta noi :)

Universitatea din Bucureşti continuă tradiţia concertelor „Prietenii muzicii” şi în anul universitar 2011-2012, invitând toţi iubitorii de muzică de calitate la Casa Universitarilor.

Intrarea este liberă!

Stagiunea „Prietenii muzicii în Universitatea din Bucureşti” face parte din proiectul „Musica Mobile”. Concertul face parte din programul “Oportunităţi la tine acasă” finanţat de către Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România şi Exces Music. Programul „Oportunităţi la tine acasă” a debutat în septembrie 2009 ca eveniment anual dedicat susţinerii financiare şi profesionale a tinerilor din domeniul muzicii culte. Proiectele din cadrul acestui program urmăresc scopul comun de a oferi interpreţilor talentaţi şansa de a acumula experienţa necesară unei cariere de succes, ajutându-i, în acelaşi timp, să obţină un venit periodic din prestaţiile artistice. Astfel, la nivel naţional se derulează deja, de la data amintită, o serie de turnee de concerte de jazz şi de muzică clasică ce promovează, sub diferite denumiri, tineri muzicieni români de valoare.

Partenerii programului sunt Universitatea din Bucureşti, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (UNMB), Radio România Cultural (RRC), Metropotam, evenimentestudentesti.ro, calendarevenimente.ro.

No comments:

Post a Comment